Ce este, de fapt, medicina neconvenţională?

Medicina neconvenţională devine din ce în ce mai populară. Chiar şi pentru o simplă răceală, ne-am obişnuit să ne tratăm cu fel şi fel de produse naturiste, în loc să mergem la medic şi să ne prescrie ceea ce trebuie. Sunt, desigur, şi persoane care nu cred de fel în medicina naturistă, considerând-o drept o păcăleala.

ceai_de_musetel_cana_47444300

Ca definiţie, medicina neconvenţională este orice fel de practică considerată că ar avea aceleaşi efecte de vindecare ca şi medicina tradiţională, însă nu are la bază dovezi ştiinţifice. Este compusă dintr-o gamă largă de produse, terapii sau practici, care pot fi plauzibile din punct de vedere biologic, dar care nu sunt testate ştiinţific, pot fi contrazise de ştiinţă sau unele chiar dăunatoare.

Din ce în ce mai mulţi oameni folosesc altfel de abordări decât medicina convenţională pentru tratatrea anumitor boli. Când vorbesc despre astfel de abordări, oamenii le încadrează sub numele de „medicină alternativă” sau „medicină complementară”, fără a realiza că cei doi termeni nu sunt inter-schimbabili.

În anii 70 și 80, aceste discipline au fost furnizate, în principal, ca o alternativă la serviciile de sănătate convenționale și prin urmare, au devenit cunoscute colectiv ca „medicină alternativă”.

Numele de „medicină complementară” a apărut atunci când cele două sisteme au început să fie utilizate împreună (a „complementa”). De-a lungul anilor, „complementar” şi-a schimbat înţelesul, de la a descrie această relație între discipline medicale şi de îngrijire convenţionale, la definirea grupului de discipline în sine. Aceast fapt poate explica unele dintre confuziile care înconjoară subiectul.

Ca să lămurim, diferenţa o face felul în care sunt folosite. Medicina alternativă se referă la procesul de înlocuire a medicinei tradiţionale în vederea tratării unei boli, iar medicina complementară este, cum ii spune şi numele, complementară celei tradiţionale, adică vine în ajutorul ei şi se folosesc simultan.

Medicina complementară este diferită deci de medicina alternativă. Un exemplu de o terapie alternativă este utilizarea unui regim alimentar special pentru a trata cancerul în loc de chirurgia în curs, radiaţiile, sau chimioterapia, care au fost recomandat de către un medic.

Acupunctura, aromaterapia, dieta ayurveda, homeopatia sau yoga sunt doar câteva dintre practicile care se încadrează în medicina neconvenţională.

Ce părere au arădenii despre medicina neconvenţională, vă invităm să urmăriţi în principalul jurnal de ştiri, de la ora 18, pe TV Arad.

Sursa foto: realitatea.net

Posted in Sănătate