Parada clatitelor, Moneasa 30-31 iulie 2016

Parada Clătitelor va debuta sâmbătă, 30 iulie, la ora 11.00, cu deschiderea oficială, avându-l ca maestru de ceremonii pe actorul Zoltan Lovas. „Vom avea două zile de distracţie, foarte multe clătite, ca de obicei, iar vedeta din acest an va fi tortul de clătite flambat pe care îl vom oferi unui turist care îşi serbează ziua de naştere. Va fi un tort nemaipomenit, făcut din biscuiţi, oferit de un agent economic. Vă aşteptăm, aşadar, în număr cât mai mare, la Parada Clătitelor Adolescentine care se va desfăşura, în 30 şi 31 iulie, la Moneasa” – a declarat Zoltan Lovas, organizatorul evenimentului. În cele două zile, Teatrul de Vară din Moneasa va găzdui spectacole de muzică uşoară, dar şi spectacole folclorice susţinute de artişti de renume.

Sâmbătă seară, începând cu ora 20.00, pe scenă vor urca: Amna, Keo, Misty şi Lorena iar, duminică, de la ora 14.00, interpreţii de muzică populară Marius Ciprian Pop, Mariana Deac, Felicia Costa, Cornelia Căprar, Malvina Nagy, Tiberiu Crişan, Aura Bonchiş, Ansamblul Folcloric Şicula Ansamblul Rapsozii Zărandului (condus de Petrică Paşca).

image description
image description
Posted in Eveniment