Tineri şoferi

Vârsta minimă de obţinere a permisului de conducere se modifică! După exemplul statului american sau ale unor state din Europa, vârsta minimă la care un tânăr poate să obţină permisul va fi de 16 ani. Atenţie însă, schimbarea vine cu unele condiţii stricte.

permis_de_conducere_00841500_35053500

Tinerii care vor dori să devină şoferi vor fi supuşi unui examen psihologic mult mai amplu decât cel aplicat în prezent.

Asemănător unor state europene, tinerii vor putea conduce numai maşini cu motoare ale căror capacitate cilndrica să nu depăşească 1.000 de centrimetri cubi, tocmai pentru că astfel de autovehicule nu pot atinge viteze mari.

Mai mult, în primul an de după obţinerea permisului de conducere, adolescenţii vor putea conduce numai alături de un însoţitor care are permis de conducere de minimum 5 ani.

Totuşi, proiectul care ar urma să modifice legislaţia rutieră va avea nevoie să treacă prin comisiile de specialitate din Parlament, dar şi de votul deputaţilor şi al senatorilor, relatează site-ul observator.tv

Sursa foto: realitatea.tv

Posted in Social